Jun

7

vivo X90 Pro – echilibrul perfect intre estetica si functiile de imagistica, pentru dispozitive mobile

vivo X90 Pro

Bucureşti, 6 iunie 2023 – Cele mai apreciate modele de smartphone flagship din prezent trebuie să ofere utilizatorilor mai mult decât specificaţii de ultimă generaţie. vivo a înţeles acest lucru încă de la debutul său pe piaţă, iar X90 Pro este cea mai clară dovadă că un telefon poate oferi echilibrul perfect între estetică şi funcţiile de imagistică, pentru dispozitive mobile.

Fără îndoială, partea din spate a modelului X90 Pro are cel mai reuşit design dintre toate modelele flagship produse de vivo, deoarece compania a hotărât să folosească un nou design pentru cel mai recent smartphone. De data aceasta, principiile matematice se îmbină cu cele estetice pentru a oferi cel mai rafinat design creat de vivo. În plus, comparativ cu X80 Pro, noul model oferă uşoare îmbunătăţiri pentru greutate şi formă, deşi foloseşte componente mai puternice, precum camerele şi procesoarele, dar şi un sistem de răcire mai eficient.

Raportul de aur – un element esenţial pentru design-ul seriei X90

Experţii în design au ţinut cont de raportul de aur când au proiectat noul X90 Pro, pentru a putea oferi un telefon unde funcţiile de imagistică şi estetica pentru dispozitive mobile se află într-un echilibru perfect. Arhitectura structurată a modelului X90 Pro respectă acest raport, cu accent pe echilibrul şi coordonare, ceea ce oferă efecte vizuale unice.

Structura generală a telefonului aminteşte de răsăritul soarelui, modulul circular de camere reprezentând soarele care se ridică deasupra orizontului, iar linia de delimitare de pe spatele telefonului simulează linia orizontului. Linia subţire a orizontului, cu luciu ceramic, împarte spatele telefonului în două zone distincte, caracterizate de aceleaşi principii de design: zona de camere şi zona de prindere a telefonului, care împreună oferă o experienţă tactilă şi vizuală optimizată.

Design premium cu piele ecologică

Partea din spate a lui X90 Pro oferă un alt element care demonstrează că flagship-ul vivo este un dispozitiv premium, fiind în același timp prietenos cu mediul. Partea de jos a spatelui este acoperită cu piele ecologică, ce oferă toate avantajele unui material natural, fără a compromite calitatea şi fără a răni animalele. Pielea ecologică, cu protuberanţe lucioase, care completează design-ul părţii din spate a modelului X90 Pro, a fost testată riguros de vivo. Acest lucru garantează că aspectul carcasei telefonului rămâne neschimbat şi fără urme de uzură chiar şi în condiţii de utilizare zilnică intensivă.

X90 Pro foloseşte unul dintre cele mai puternice sisteme de imagistică disponibile în prezent pe piață, format dintr-o cameră principală de 50MP ZEISS de 1 inci, împreună cu o cameră secundară de 50MP şi o a treia cameră de 12 megapixeli. Acest modul de ultimă generaţie cu trei camere este încadrat elegant într-un singur „ochi“ de culoare negru intens, completând aspectul unitar al modelului.

Pe lângă aspectul elegant, cele trei camere ale modulului oferă şi performanţă deosebită, iar sticla folosită pentru lentile a fost supusă la nouă teste de rezistenţă diferite, inclusiv la testul de abraziune cu lână de oţel cu 8000 de treceri, testul Mohs de duritate, precum şi la teste de rezistenţă la transpiraţia mâinilor sau la produsele cosmetice, pentru a simula utilizarea în condiţii reale. Rezistenţa sticlei lentilelor atinge 6 pe scara Mohs, echivalent cu betonul şi granitul.

Testul de presiune statică a avut rezultate impresionante, modulul de camere fiind capabil să reziste la o presiune de peste 10kgf exercitată de capete de presiune de 10mm. Păstrarea telefonului la temperaturi înalte, de 75oC, timp de 72 de ore nu a dus la deformări ale aspectului lentilelor.

Cea mai rezistentă sticlă SCHOTT pentru protecţie premium a ecranului

Nu doar partea din spate a telefonului a primit atenţie specială din partea echipei de design vivo. Partea frontală a telefonului, zona care se află în contact permanent cu ochii utilizatorului, este rezultatul colaborării de succes dintre vivo şi SCHOTT. vivo foloseşte pentru ecrane sticla de protecţie de ultimă generaţie Xensation® Up. de la SCHOTT. Sticla cu litiu borosilicat de aluminiu, întărită prin procedee chimice, este mai rezistentă, mai flexibilă şi mai fiabilă decât sticla folosită anterior. Xensation® Up. oferă o rezistenţă la cădere cu 50% mai bună decât sticla de generaţie anterioară.

vivo este conștient de faptul că un smartphone nu trebuie să arate bine doar la exterior, ci are nevoie și de o interfață de utilizare complementară. X90 Pro foloseşte sistemul de operare Funtouch OS 13, bazat pe Android 13, care a fost îmbunătăţit şi optimizat pentru mai multă confidenţialitate, securitate şi utilizare generală mai simplă. Unul dintre obiectivele pe termen lung ale companiei vivo a fost extinderea accesibilităţii pentru utilizatorii cu deficienţe de vedere care îşi doresc să folosească un smartphone, iar X90 Pro oferă îmbunătăţiri importante care simplifică utilizarea dispozitivului. Impedimentele la utilizare dispar încet şi sigur, datorită funcţiilor care pun accent pe incluziune.

X90 Pro – echilibru între estetica fină şi caracterul practic

În zilele noastre, estetica înseamnă mult mai mult decât un design elegant care încântă privirea. Acum, utilizatorii îşi doresc de la un smartphone să fie atât aspectuos, cât şi practic. Deşi este un telefon foarte elegant, vivo X90 Pro oferă toate funcţiile de siguranţă necesare pentru prelungirea duratei de viaţă a telefonului. Modelul flagship a primit certificare IP68 pentru impermeabilitate şi rezistenţă la praf.

Toate aceste avantaje sunt disponibile într-un dispozitiv cu dimensiuni generoase, dar şi extrem de confortabil. vivo X90 Pro oferă un ecran de 6,78 inci, suficient pentru a te putea bucura de orice fel de conţinut multimedia pe telefon, fie că este vorba de jocuri, videoclipuri muzicale sau chiar emisiuni TV. Actualul model flagship este puţin mai mic decât modelul anterior, având dimensiuni de 164,1mm x 74,5mm x 9,3mm. Deşi este cu doar 0,2mm mai gros decât X80 Pro, acest model vivo flagship foloseşte un sistem de răcire Vapor Cooling Chamber cu 35% mai mare, care are acum dimensiunea de 4,002mm2.

X90 Pro are o greutate similară cu cea a modelului anterior, respectiv 214,9 grame, dar foloseşte o zonă totală de răcire de 56,422mm2, cu peste 24 de straturi pentru disiparea căldurii, păstrând telefonul rece chiar şi când acesta funcţionează la capacitate maximă. vivo a atins un nou nivel de eficienţă în ceea ce priveşte componentele interne ale telefonului. Acumulatorul dual-cell de 4.870mAh are o capacitate mai mare decât cel folosit de X80 Pro, iar telefonul reuşeşte să păstreze acelaşi profil de utilizare şi chiar să îmbunătăţească durata de viaţă a acumulatorului.

X90 Pro oferă calitate şi design inovator, iar utilizatorii se pot bucura de acest smartphone cu finisaje Legendary Black. Combinaţia de culoare neagră şi piele vegană asigură un aspect elegant dispozitivului şi aminteşte de aspectul clasic al aparatelor foto profesionale, oferindu-le utilizatorilor noi posibilităţi în domeniul fotografierii cu dispozitive mobile.

Despre vivo

vivo este o companie de tehnologie care creează produse excelente, cu valoare bazată pe design, oferind astfel dispozitive și servicii inteligente. Compania își propune să construiască o punte între oameni și lumea digitală. Prin creativitate unică, vivo oferă utilizatorilor o viață mobilă și digitală din ce în ce mai convenabilă. Urmând valorile esențiale ale companiei, care includ Benfen *, orientate spre design și utilizator, dar și pe invățarea continuă și spiritul de echipă, vivo a implementat o strategie de dezvoltare durabilă, cu viziunea de a deveni o corporație de clasă mondială sustenabilă și durabilă.

În timp ce recrutează și dezvoltă cele mai bune talente locale pentru a livra excelență, vivo este susținut de o rețea de centre de cercetare și dezvoltare în Shenzhen, Dongguan, Nanjing, Beijing, Hangzhou, Shanghai și Xi’an. vivo se concentrează pe dezvoltarea tehnologiilor de ultimă generație pentru consumatori, inclusiv 5G, inteligență artificială, design industrial, sistem de imagistică, și alte tehnologii emergente. vivo a înființat, de asemenea, o rețea inteligentă de producție (inclusiv centrele autorizate de vivo), cu o capacitate anuală de producție de aproape 200 de milioane de smartphone-uri. În prezent, vivo și-a extins rețeaua de vânzări în 60 de țări și regiuni și este iubit de peste 400 de milioane de utilizatori din întreaga lume.

*„Benfen” este un termen care descrie filosofia „să facem lucrurile corect şi să le facem bine”, aceasta fiind descrierea ideală a misiunii vivo de a crea valoare pentru societate.

Pentru noutăţi despre vivo, accesaţi https://www.vivo.com/ro.

Posted in comunicat de presa | Leave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>