Sep

4

HONOR lanseaza la IFA 2023 device-uri ce redefinesc viitorul industriei de smartphone-uri

Brandul debutează cu un nou concept impresionant de „Phone-to-Purse”prin noul HONOR V Purse, prezintă la nivel global pliabilul HONOR Magic V2 și lansează o nouă variantă de culoare pentru modelul HONOR 90.

[București, România – 1 Septembrie, 2023] Brandul global de tehnologie HONOR a dezvăluit astăzi viziunea strategică pentru viitorul industriei de smartphone-uri, în cadrul târgului IFA 2023. În timpul evenimentului „Unfold Tomorrow”, George Zhao, CEO HONOR, a subliniat angajamentul brandului de a transforma smartphone-urile pliabile în dispozitive mainstream prin cele mai recente inovații centrate pe nevoile și dorințele utilizatorului, precum proiectarea celui mai ușor și subțire smartphone pliabil HONOR, Magic V2. De asemenea, brandul a prezentat HONOR V Purse, un nou concept ce reimaginează un smartphone pliabil sub forma unei poșete moderne, oferind posibilități nelimitate de styling și autoexprimare.

„Smartphone-urile pliabile HONOR au parcurs un drum lung, fiecare iterație prezentând îmbunătățiri remarcabile în materie de design, funcționalitate și durabilitate”, a declarat George Zhao, CEO HONOR. „Mai mult, cu noul nostru concept Phone-to-Purse adus la viață prin modelul HONOR V Purse, explorăm soluții sustenabile care utilizează tehnologia emergentă a dispozitivelor pliabile pentru a spori creativitatea și de a redefini viitorul în materie de lifestyle.”

Descoperă următoarea etapă a viitorului tehnologiei în industria modei

HONOR își asumă rolul de inovator și lansează HONOR V Purse, un nou concept „Phone-to-Purse”care marchează începutul unei ere în care dispozitivele electronice fac parte din garderobă, oferind utilizatorului oportunități nelimitate de exprimare.

HONOR V Purse transformă cu ușurință smartphone-ul pliabil într-o piesă statement, datorită seriei customizabile always-on display (AOD) care imită designul unei genți de mână, incluzând elemente de design precum lanțuri, pene și ciucuri ce reacționează și se mișcă odată cu smartphone-ul. De asemenea, smartphone-ul este compatibil cu o gamă largă de curele și lanțuri care se prind de balama pentru a permite purtarea cu ușurință a dispozitivului pe umăr, precum o geantă obișnuită sau o poșetă de mână, transformându-l în noua geantă “IT” a viitorului.

Proiectată cu accent pe sustenabilitate, HONOR V Purse exemplifică angajamentul brandului față de mediu. Pe lângă utilizarea materialelor provenite din surse sustenabile, precum pielea vegană pentru curele, acest concept cu AODs poate fi personalizat la infinit și asortat cu orice ținută. Pe măsură ce industria modei transcende lumea fizică și se îndreaptă către un spațiu digital mai vast, tehnologia deschide posibilități nelimitate în ceea ce privește stilul și exprimarea personală. În această mică măsură, HONOR V Purse poate ajuta consumatorii preocupați de protecția mediului să renunțe la fast fashion și, mai important, să îndrume lumea modei să adopte noile tehnologii pentru a încuraja clienții să cumpere mai puțin și să folosească mai mult timp.

Reflectând spiritul open-collaboration al brand-ului, HONOR a încheiat parteneriate cu creatori de top din cadrul platformei HONOR Talents Global Design Awards, inclusiv cu directorul de creație al BURBERRY menswear Bram Van Diepen, artistul contemporan Yunuene Esparza, profesorul de la China Academy of Art Yuan Youmin și artistul crossover Xiao Hui Wang, cu scopul de a proiecta o serie de AODs personalizate pentru dispozitiv, oferind posibilități de personalizare nelimitate. În următoarea fază a programului, prin deschiderea interfeței API care permite designerilor să apeleze la senzori precum giroscopul, senzorul tactil sau senzorul de lumină ambientală, HONOR va invita tinerele talente din întreaga lume să creeze propriile lor design-uri, reflectând cele mai noi tendințe și inspirații în materie de modă.

Prima prezentare globală a HONOR Magic V2
În cadrul evenimentului IFA 2023, HONOR a prezentat pentru prima dată la nivel global noul flagship pliabil, HONOR Magic V2, care ilustrează perfect viziunea HONOR pentru smartphone-urile foldable, redefinind reperele din industrie cu îmbunătățiri semnificative în materie de design, baterie, ecran și experiență a utilizatorului.

HONOR Magic V2 este cel mai ușor și subțire smartphone HONOR care se pliază spre interior, cântărind doar 231g  și măsurând doar 9,9mm grosime atunci când este pliat. Dispune de o nouă generație de baterie dublă Silicon-Carbon cu o grosime medie de doar 2,72mm, care atinge o capacitate ridicată de până la 5.000mAh.

Pe lângă faptul că este subțire și ușor, HONOR Magic V2 dispune de o balama din titan super-ușoară, prima de acest fel, și de un oțel nou brevetat de HONOR care oferă un plus de rezistență și durabilitate mecanismului pentru balama. HONOR Magic V2 primește, de asemenea, certificarea de durabilitate de la SGS datorită faptului că balamaua rezistă la peste 400,000 de plieri, asigurând o durată de viață de până la zece ani, cu 100 de plieri pe zi.

HONOR Magic V2 este echipat cu un set de camere triple care include o cameră principală de 50MP (f/1.9), o cameră ultra-wide de 50MP (f/2.0) și o cameră telephoto de 20MP (f/2.4). În partea frontală, HONOR V2 dispune de două camere de 16MP (f/2.2).

Integrând inovații centrate pe nevoile utilizatorilor, HONOR Magic V2 dispune, de asemenea, de tehnologia de top PWM Dimming 3840Hz ce reduce oboseala ochilor, asigurând o vizionare confortabilă chiar și în timpul utilizării prelungite a device-ului.

Noi experiențe interactive devin posibile cu ajutorul HONOR Magic V2. Acesta nu numai că susține fotografia, ci și alte experiențe precum meeting-uri și divertisment. HONOR Magic V2 vine cu Parallel Space, ceea ce nu numai că permite stocarea separată a datelor de muncă și celor personale, dar face posibilă și operarea independentă a aplicațiilor în mod paralel, asemănător cu utilizarea a două telefoane.

O nouă culoare disponibilă pentru câștigătorul premiului EISA, smartphone-ul HONOR 90

În completarea noutăților, brandul anunță cu bucurie câștigarea de către HONOR 90 a râvnitului premiu Best Buy Smartphone 2023-2024 acordat de Expert Imaging and Sound Association (EISA). Pentru a sărbători această importantă victorie, HONOR lansează la nivel global o nouă variantă de culoare în tendințe pentru HONOR 90, Peacock Blue. Pentru mai multe informații despre HONOR 90 Peacock Blue și disponibilitatea acestuia, te rugăm să vizitezi hihonor.com.

Despre HONOR

HONOR este un furnizor global de dispozitive inteligente. Este dedicat să devină un brand tehnologic iconic la nivel global și să creeze o nouă lume inteligentă prin intermediul produselor și serviciilor sale puternice. Cu o expertiză în domeniul cercetării și dezvoltării, se angajează să dezvolte tehnologii care să permită oamenilor din întreaga lume să meargă mai departe, oferindu-le libertatea de a realiza și de a face mai mult. Oferind o gamă de smartphone-uri, tablete, laptopuri și dispozitive portabile de înaltă calitate, potrivite pentru fiecare buget, portofoliul de produse inovatoare, premium și fiabile HONOR le permite oamenilor să devină o versiune mai bună a lor.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați magazinul online HONOR la https://www.hihonor.com/ro/.

Posted in comunicat de presa | Leave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>