Jul

20

Academia Europeană pentru Asistenți Medicali organizează un eveniment unic de admitere pe loc, cu rezultat în aceeași zi

academie-1

Pe 28 iulie 2022, Academia Europeană pentru Asistenți Medicali, lansează Admiterea pe loc, un eveniment creat special astfel încât să simplifice procesul de admitere pentru cei care vor să studieze asistența medicală.

Admiterea pe loc constă într-un interviu de 30 de minute structurat în două părți distincte. Prima parte a interviului este una introductivă, în care aplicantul se prezintă, vorbește despre motivația alegerii unei cariere în domeniul asistenței medicale și oferă exemple, experiențe personale care l-au condus la luarea acestei decizii. A doua parte a interviului constă într-un scenariu medical ce testează modul de reacție al aplicanților la o anumită situație ce impune suport pe partea de asistență medicală, precum și etica și conduita lor profesională.

academie-2

Pentru a se înscrie la Admitere pe loc, aplicanții trebuie să completeze formularul de pe site-ul Academiei: Admitere pe loc – Academia Europeană pentru Asistenți Medicali (nursing-academy.eu), iar mai apoi vor fi contactați pentru a li se programa interviul.

Interviurile se vor ține împreuna cu reprezentanți ai Academiei din aria de recrutare și din echipa academică, iar aplicanții pot opta pentru a susține interviul online, prin intermendiul platformelor digitale, sau fizic, la sediul Academiei. Rezultatul interviului va fi oferit pe loc, în aceeași zi.

Aplicanții trebuie să îndeplinească aceleași condiții obligatorii ca la înscrierea clasica pentru admitere, să fi obținut minimum 7.50 la examenul de bacalaureat și să dețină cunoștințe de limba engleză la nivel B2.

Academia Europeană pentru Asistenți Medicali oferă o șansă unică celor interesati de studiul asistenșei medicale, atât tinerilor absolvenți, cât și persoanelor care își doresc o reconversie profesională, oferindu-le o perspectivă diferită asupra învățării, un model de predare și pregătire tip 360, la cele mai înalte standarde, cu obiectivul de a forma nu doar asistenți medicali extrem de bine pregătiți și empatici, dar și lideri și “game-changers” în domeniu.

academie-3

“La Academia Europeană pentru Asistenți Medical ne propunem să redăm demnitatea profesiei de asistent medical prin transformarea asistenței medicale într-o meserie de viitor, cu impact pozitiv și real în viețile oamenilor. Evenimentul <<Admitere pe loc>> este o ocazie unică pentru aplicanții noștri de a demonstra, în 30 de minute, că sunt potriviți pentru a urma asistența medicală, o meserie nobilă care înglobează responsabilitate, demnitate, inteligență emoțională.”, a declarat Dan Cârciumaru, Manager Programe Educaționale în cadrul Academiei.

Academia Europeană pentru Asistenți Medicali este un proiect de anvergură pentru sistemul medical românesc, care oferă un program de licență de 3 ani, în limba engleză, cu specializarea de Asistent Medical Generalist, dezvoltat la inițiativa Rețelei de Sănătate REGINA MARIA, în parteneriat cu Coventry University din Marea Britanie. Academia îmbină o ofertă educațională unică în România, un Centru de Simulare ultra-tehnologizat dedicat învățării practice și know-how-ul profesioniștilor din cadrul Rețelei de Sănătate REGINA MARIA. La finalul celor 3 ani de studiu, absolvenții vor avea siguranța unui loc de muncă în Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA, precum și o diplomă recunoscută internațional.

Despre Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este lider în calitatea serviciilor medicale din România, fiind singurul operator care deține trei spitale cu acreditări internaționale. Prin cele 14 acreditări deținute – o performanță unică în Europa Centrală și de Est, REGINA MARIA demonstrează constant angajamentul său pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților.

Totodată, REGINA MARIA a inovat și segmentul serviciilor medicale pentru companii, lansând în premieră în România conceptul de abonamente corporate, în urmă cu peste 25 de ani. Mai recent, compania a dezvoltat și pachete medicale specializate pentru IMM și persoane fizice, gestionând în prezent un portofoliu de peste 720.000 de abonamente. În plus, în ultimii 10 ani, REGINA MARIA a investit aproape 200 de milioane de euro în dezvoltarea sistemului medical din România, prin modernizarea sau deschiderea de noi locații, achiziția de aparatură performantă și pregătirea echipelor medicale.

REGINA MARIA este singura companie de servicii medicale din România care a preluat în totalitate și a integrat cu succes peste 35 de alți jucători de pe piață, având o prezență proprie în mai mult de jumătate din județele țării și acoperire națională prin intermediul celor peste 330 clinici partenere. Compania reunește 7.500 de angajați și colaboratori și oferă servicii complete de spitalizare și chirurgie, maternitate, policlinică, imagistică, laborator și stocare de celule stem, unui număr de peste 5 milioane de pacienți.

Posted in comunicat de presa | Leave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>