Sep

12

Sony lanseaza un nou sistem portabil home theatre care ofera sunet spatial imersiv potrivit oricarei incaperi

  • Bucurați-vă de sunet specific sălilor de cinema oriunde v-ați afla, cu tehnologia 360 Spatial Sound Mapping
  • Transformați sunetul stereo în sunet surround cu ajutorul algoritmului unic de supraeșantionare de la Sony  
  • Sunet bogat în întreaga încăpere, pentru viața de zi cu zi
  • Creat pentru utilizare flexibilă

Sony prezintă noul sistem home thatre portabil HT-AX7, care le oferă utilizatorilor o nouă modalitate de a se bucura de divertisment cu sunet spațial ce umple întreaga încăpere. Prin simpla amplasare a celor trei boxe în apropiere, utilizatorii se pot bucura de o experiență audio captivantă nu numai în sufragerie, ci și în dormitor, în balcon sau în orice alt spațiu își doresc.

Sunet cinematic oriunde v-ați afla

Utilizatorii se pot bucura de o experință de sunet surround cu ajutorul tehnologiei 360 Spatial Sound Mapping de la Sony. Aceasta creează mai multe difuzoare „fantomă” în față, în spate și deasupra capului, învăluind utilizatorii într-un sunet spațial. De asemenea, aceștia se pot bucura de o experiență de sunet surround, similară celei din sălile de cinema, prin simpla amplasare a trei boxe în proximitate, fără a fi nevoie de instalații speciale, cum ar fi cele cu boxe încorporate în tavan.

Modelul HT-AX7 dispune, de asemenea de tehnologia de mixare cu conversie extinsa de la Sony, care poate transforma sunetul stereo în sunet surround tridimensional. Algoritmul analizează sunetul în timp real și separă elementele sonore individuale, redistribuindu-le pentru a crea o experiență de audiție și mai imersivă. Utilizatorii pot activa efectul sound field, pentru a experimenta un efect asemănător sunetului surround, chiar și cu conținut pe două canale, cum este cel oferit de serviciile de streaming.

Sunet bogat, care învăluie întreaga încăpere, în fiecare zi

Prin poziționarea celor trei difuzoare în colțurile încăperii, modelul HT-AX7 poate produce un sunet care umple camera și care îmbunătățește activitățile cotidiene ale utilizatorilor, de la coloana sonoră care îi însoțește în treburile de zi cu zi la petreceri și muzică, transformând muzica și conținutul preferat în experiențe de audiție și mai bogate. Fiind ușor de instalat, fără nicio configurație specială, este suficient ca utilizatorii să amplaseze boxele și să dezactiveze efectul sound field, pentru o experiență simplă și fluidă. Cu o conectivitate wireless completă, sistemul poate fi configurat fără ca utilizatorii să-și facă griji cu privire la configurații complicate.

Portabilitate facilă

Cu o autonomie  a bateriei de până la 30 de ore și conectivitate wireless prin intermediul tehnologiei Bluetooth®, utilizatorii pot muta cu ușurință sistemul HT-AX7 în orice încăpere a locuinței și îl pot conecta la dispozitivele preferate. Spre deosebire de sistemele home theater tradiționale, designul portabil al modelului HT-AX7 le permite utilizatorilor să se bucure de conținut într-un mod cu totul nou, pe orice dispozitiv cu Bluetooth.

În plus, nu există cabluri care să perturbe amenajarea camerei. Designul elegant și versatil al modelului HT-AX7 se îmbină perfect cu orice decor interior pentru un aspect elegant. Boxele detașabile din partea din spate, cu design ușor și portabilitate facilă, pot fi plasate oriunde își doresc utilizatorii.

Fără agițație, doar distracție

De asemenea, sistemul HT-AX7 este ușor de configurat, datorită aplicației Sony | Hone Entertainment Connect. După descărcarea aplicației, aceasta îi va ghida pe utilizatori în timpul setărilor inițiale și al rezolvării posibilelor situații întâmpinate, permițându-le astfel să dețină controlul complet asupra volumului, câmpului sonor și multor altora, totul doar prin intermediul unui smartphone.

Datorită tehnologiei Bluetooth®, conectarea sistemului HT-AX7 la dispozitivul asociat se realizează fără probleme, iar boxele wireless din partea din spate sunt asociate automat cu unitatea principală, astfel încât utilizatorii să le poată amplasa în jurul camerei, să dea play și să se bucure de o întreagă experiență imersivă.

Realizat cu grijă față de mediul înconjurător

Produsele home audio de la Sony sunt concepute nu numai pentru o experiență de audiție excelentă, ci și având în vedere mediul înconjurător. Sony s-a angajat să utilizeze mai puțin plastic în produsele și ambalajele sale. Astfel, corpul boxelor are în compoziție un material textil realizat din sticle PET 100% reciclate și

încorporează materiale plastice reciclate. Ambalajele individuale integrează materialul proprietar Sony Original Blended, care este derivat din bambus, trestie de zahăr și hârtie reciclată colectată de pe piață. Acest Original Blended Material a permis Sony să elimine utilizarea plasticului în ambalajele sale.

Toate acestea contribuie la reducerea impactului ecologic, menținând în același timp performanțe acustice superbe și un design elegant. Pentru a afla mai multe, vă rugăm accesați: https://www.sony.net/electronics/eco-hav 

Preț și disponibilitate

Sistemul HT-AX7 va fi disponibil începând cu luna august a anului 2023, la un preț de aproximativ 2.700 de lei.

Posted in comunicat de presa | Leave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>