Mar

30

Microsoft Envision România – tehnologie și inovație în business pentru viitor

Tehnologia și inovația sunt generatoare de progres în era digitală. Digitalizarea vine cu multiple și considerabile beneficii și oportunități de afaceri, iar creșterea economică bazată pe folosirea mai judicioasă a datelor în Uniunea Europeană ar urma să ajungă la 829 de miliarde de euro până în anul 2025. Soluțiile digitale care accelerează creșterea și favorizează agilitatea afacerilor au fost în centrul atenției la Microsoft Envision România, unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie dedicate comunității de business.

Lideri din mediul de afaceri și antreprenori din România, inclusiv din comunitatea de start-up-uri, reprezentanți ai sectorului public, precum și ai companiei Microsoft, au discutat despre oportunitățile pe care România le are din perspectivă digitală, dar și despre modalitățile prin care pot fi abordate provocările aduse de o economie și societate în continuă schimbare. Evenimentul i-a reunit, așadar, pe toți cei care au un rol esențial când vine vorba de transformarea României într-un hub digital regional.

Pe parcursul întregii zile, participanții au asistat la dezbateri, demonstrații, prezentări interactive și studii de caz al căror principal subiect a fost viitorul digital al României. Noi modalități care să accelereze transformarea digitală în companiile lor au fost discutate, astfel încât acestea să rămână competitive, productive și să genereze în același timp un impact pozitiv în societate.

Potrivit lui Michelle Simmons – General Manager, Microsoft Central Europe, tehnologiile digitale precum cloud-ul, Inteligența Artificială, big data, arhitecturile moderne de rețea, dar și digitalizarea afacerilor vor fi elementele-cheie care vor genera creșterea economică în viitor.

Michelle Simmons – Director General, Microsoft Europa Centrală: „Microsoft își ia angajamentul de a  sprijini în continuare guvernul, mediul de afaceri și oamenii din România în procesul de inovare digitală, în construirea strategiei de cloud și a agendei de dezvoltare a competențelor tehnologice cu scopul de a accelera transformarea digitală. Pentru a crea un impact de durată, atât sectorul privat, cât și cel public trebuie să permită schimbarea sistemică ce va accelera progresul către un viitor mai incluziv, echitabil și durabil”.

La eveniment a fost prezent și ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja. În timpul discursului său, el a subliniat rolul extrem de important pe care digitalizarea accelerată a serviciilor publice îl are în ceea ce privește progresul economic și social. Pe scena evenimentului au urcat și Excelența Sa, Kathleen Kavalec – Ambasador al Statelor Unite în România, Generalul Anton Rog – Director General al Centrului Național Cyberint și Generalul de Brigadă Mihai Burlacu – Șef al Direcției de Comunicații și Tehnologia Informației, din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Lor li s-au alături și alți reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice din România.

Bogdan Putinică – Director General, Microsoft România: „Tehnologiile digitale precum cloud-ul, Inteligența Artificială sau big data reprezintă calea către succes. Pentru a valorifica pe deplin potențialul transformării digitale și a impulsiona creșterea economică durabilă, România trebuie să acorde prioritate atât inovației, cât și dezvoltării infrastructurii și competențelor digitale. Microsoft va continua să fie un partener de digitalizare pentru România, susținând-o în a deveni un lider regional din acest punct de vedere”.

Potențialul României în direcția digitalizării este semnificativ, cu o industrie a serviciilor IT în plină expansiune. Potrivit estimărilor, aceasta ar urma să ajungă la 10% din PIB până în 2025, a mai afirmat Bogdan Putinică în timpul evenimentului.

Accelerarea transformării digitale necesită o colaborare solidă între sectorul public și cel privat – un lucru imperativ pentru progresul economic. România are acum toate reglementările necesare pentru a-și accelera călătoria digitală și a făcut pași importanți în această direcție, a adăugat în timpul evenimentului Dave Sloan – Chief Technology Officer, Global Market Development, World-Wide Public Sector Microsoft. Adopția de cloud este o condiție critică pentru guvernele din întreaga lume pentru a-și îndeplini obiectivele de transformare digitală.

Anexă:

Liudmila Climoc – CEO, Orange România: “Telecomunicațiile sunt coloana vertebrală pentru dezvoltarea economică a României prin digitalizare și mă bucur că la un eveniment de o asemenea amploare a fost reliefată importanța lor, mai ales azi, într-un context economic provocator pentru inovație, dezvoltare ori transformare digitală. Prin Orange Business Services susținem digitalizarea companiilor, iar noile noastre tehnologii, în care 5G este vârful de lance, vor susține creșterea și vor aduce împreună organizații din mediul privat și public. Mulțumim, Microsoft România, pentru parteneriatul de lungă durată pe care îl consolidăm de la an la an și pentru oportunitățile tehnologice extraordinare pe care le punem împreună la dispoziția companiilor”.

Andreea Ioniță – Chief Digital & Technology Officer, E.ON: “Ne propunem să jucăm un rol-cheie în tranziția către energia verde, cu accent pe eficiența energetică. În noiembrie 2021, ne-am actualizat strategia și am stabilit trei priorități pentru următorii ani: sustenabilitate, digitalizare și creștere. Ne concentrăm eforturile pe digitalizarea interacțiunii cu clienții noștri, smartificarea și modernizarea rețelor de distribuție și automatizarea proceselor interne. Continuăm să investim în oameni, în diversitate și capabilități noi“.

Răzvan Ene – General Manager, Crayon: “Crayon Romania este o companie care a luat naștere în plină pandemie și care a reușit, în mai puțin de trei ani, să câștige încrederea a peste 160 de clienți, să ajungă la 26 de milioane de euro cifra de afaceri și să devină Partenerul Anului pentru Microsoft în 2022, datorită competențelor, pasiunii și implicării echipei locale.”

Tudor Manea, CEO Group eMAG: “Online-ul a adus o transparență și un nivel de informare foarte mare, iar din această perspectivă nu cred să fi existat vremuri mai bune pentru consumator, care acum are puterea de a defini ceea ce se întâmplă în retail. Oricine activează în industrie va trebui să construiască o relație cu clienții săi, pentru care a cumpăra produse sau servicii nu mai este suficient. Tehnologia și inteligența artificială ne ajută astăzi să fim și mai aproape de oameni și de nevoile lor și să construim această punte către ei”.

Posted in comunicat de presa | Leave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>