May

25

Un mulțumesc cum trebuie pentru toți oamenii puternici, mesajul din spatele celei mai recente campanii Neumarkt®

Cea mai recentă campanie lansată de Neumarkt®, parte din portofoliul HEINEKEN România, vine ca un răspuns la nevoia de solidaritate pe care fiecare dintre noi o resimte, mai mult ca oricând, în această perioadă plină de provocări. Prin puterea cuvintelor și a gesturilor, Neumarkt® deschide conversația și invită românii să își exprime recunoștința și gândurile bune pentru toți cei care, prin activitatea lor de zi cu zi, sau prin gesturile lor mai mari sau mai mici, fac ca această perioadă să devină mai ușor de parcurs.

Neumarkt® este recunoscut pentru direcția în care comunică, mesajele brandului avându-i în prim plan pe bărbații cum trebuie. În această perioadă, este posibil ca mulți dintre aceștia să se simtă mai puțin cum trebuie, iar asta pentru că nu pot să ia parte la eforturile celor din prima linie. Astfel că, prin această campanie, Neumarkt® îi încurajează să dea dovadă de implicare oferindu-le  șansa tuturor celor care doresc să își exprime aprecierea pentru aceia care depun eforturi în aceste vremuri dificile. Pentru că recunoștința poate fi cea mai bună sursă de optimism.

Neumarkt® înțelege faptul că și aprecierea le dă putere oamenilor să meargă mai departe. Vorbim despre oameni a căror implicare este esențială pentru bunul mers al lucrurilor. Cea mai recentă campanie dă voce mesajelor de mulțumire ale românilor pentru toți cei care contribuie, sub orice formă, la depășirea situației actuale, cu speranța că toate gândurile bune adunate în timpul campaniei vor deveni o sursă de energie pozitivă pentru ei. În final, sperăm ca această inițiativă să devină un val colectiv de optimism, care să îi ajute pe români să se simtă împreună în această luptă.”, a declarat Iulia Munteanu, Brand Manager Neumarkt®.

Fiecare român ia parte, într-un fel sau altul, la buna funcționare a lucrurilor, chiar și în acest context dificil. De aceea, Neumarkt® le oferă consumatorilor șansa de a mulțumi cum trebuie  tuturor pentru solidaritate, pentru implicare și pentru generozitate. Până la urmă, binele comun este adus de fiecare gest individual.

Consumatorii care doresc să se implice în campanie se pot alătura inițiativei #SpuneMulțumesc, care are loc pe pagina oficială de Facebook Neumarkt®. Prin chatbot-ul disponibil în aplicația de Messenger, Neumarkt® le oferă celor din mediul online posibilitatea de a susține inițiativa și îi ajută să își personalizeze mesajul de apreciere. După selectarea unui template și redactarea propriu-zisă a mesajului, aceștia îl pot semna și distribui pe pagina personală de Facebook, ca postare sau story, sub hashtag-ul #SpuneMultumesc. Pentru o notă și mai personală, consumatorul poate eticheta persoana căreia dorește să îi transmită aprecierea în mod public.

Sub umbrela Un mulțumesc cum trebuie tuturor oamenilor puternici!, Răzvan Simion, Dani Oțil, Călin Chirilă își exprimă recunoștința și aprecierea tuturor celor care își aduc contribuția în această perioadă dificilă. Abordarea este emoționantă, dar optimistă, iar rezultatul este un mesaj de recunoștință colectiv pentru toți cei care, prin contribuția individuală, ne dau încredere că putem depăși cu succes această perioadă. De asemenea, pentru ca mesajul să ajungă la cât mai mulți oameni cărora le suntem recunoscători, în campanie este implicat și Bogdan Anicescu, unul dintre cei mai cunoscuți interpreți în limbajul mimico gestual din țară, familiar și apreciat de români pentru implicarea sa în comunicările oficiale din ultima perioadă. Mai mult decât atât, inițiativa Neumarkt® de a-l implica pe Bogdan în această campanie este un semn de mulțumire și recunoștință pentru eforturile pe care le depune în această perioadă. El este unul dintre românii care merită Un mulțumesc așa cum trebuie din partea tuturor.

În plus, Răzvan, Dani și Călin continuă conversația inițiată în primul spot TV și lansează și provocarea consumatorilor, printr-un al doilea spot, prin care îndrumă oamenii să se alăture inițiativei #SpuneMulțumesc, prin transmiterea de mesaje de apreciere tuturor celor care fac eforturi pentru ca lucrurile să funcționeze chiar și în această perioadă și care ne ajută să privim spre viitor cu mai mult optimism. Invitația celor trei vine ca o continuare a primului spot TV și îi încurajează pe consumatori să își concretizeze mesajul în mediul online.

Campania se desfășoară în perioada mai-iunie, atât prin spot-uri TV dedicate, cât și prin intermediul campaniei online #SpuneMultumesc, dar și prin folosirea unor outdoor-uri mobile, pe care vor fi difuzate mesajele de mulțumire ale consumatorilor, în marile orașe din țară.

Spot-ul TV poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=QyOa-fHIgjA.

Spot-ul TV cu invitația celor trei personalități către pagina de Facebook Neumarkt® poate fi vizonat aici: https://www.youtube.com/watch?v=bCcKe_hT98A.

Despre Neumarkt®

Neumarkt® face parte din familia berilor Pils Dortmunder, caracterizate de o amăreala ușor aspră, foarte reprezentativă pentru berile nord-germane. Aroma este distinctă, puternică si persistentă, ca urmare a varietății hameiurilor utilizate. Culoarea acestei beri este galben aurie și este determinată de malțurile folosite. Rezultatul este o bere aromată, cu gust puternic și amărui, pe placul bărbaților cum trebuie.

Brandul face parte din mărcile naționale și locale de bere din portofoliul HEINEKEN România.

Mai multe informații despre Neumarkt® se pot găsi pe https://www.heinekenromania.ro/.

Posted in comunicat de presa | Leave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>