Dec

4

Bucharest Gaming Week dă startul celei de-a doua ediții a săptămânii dedicate industriei de gaming din România

București,  4 decembrie 2018 – Bucharest Gaming Week, săptămâna gamingului, dă start unei noi ediții care are loc în perioada 4-9 decembrie și își propune să aducă împreună pasionați de esport, gameri, dar și cei mai importanți dezvoltatori de jocuri din România. Bucharest Gaming Week este format din două componente principale, o serie de evenimente conexe, dedicate industriei de game development care se vor desfășura în perioada 4-7 decembrie, în diverse locații din București și evenimentul principal, care va avea loc în weekend-ul 8-9 decembrie și are misiunea de a aduce împreună comunitatea de gaming.

Săptămâna conexă este formată din evenimente precum:

  • Expoziție de artă din jocuri video made in România– Expoziția, care va fi deschisă până sâmbătă, 8 decembrie, are scopul de a scoate în evidență talentul artiștilor români care creează în studiourile de gaming din România, accentuând încă o dată că jocurile video sunt produse culturale așa cum industria jocurilor video este parte a industriilor creative.  Vernisajul va avea loc marți, 4 decembrie, la Goethe-Institut, Calea Dorobanti 32, ora 19:00.

Publicul va putea admira peste 25 de lucrări realizate pentru jocuri românești precum Door Kickers Action Squad și Door Kickers 2, Gibbous: A Cthulhu Adventure, Unbound, Yaga, Second Hand: Frankie’s Revenge sau Outcast Oddysey.

  • Săptămâna Filmelor pentru Gameri la Grand Cinema & More– Pasionații fenomenului esports pot vedea sau revedea în cinematograful de la Băneasa Shopping City unele dintre cele mai îndrăgite filme inspirate din jocuri video sau documentare despre viața jucătorilor profesioniști de sport virtual. Filmele vor rula de marți, 4 decembrie până vineri, 7 decembrie, începând cu ora 11:00, iar intrarea este liberă.

Program:

  • Marți, 4 decembrie: Free To Play (2014)
  • Miercuri, 5 decembrie: Warcraft. The Beginning (2016)
  • Joi, 6 decembrie: All Work All Play: The Pursuit of Esports Glory (2015)
  • Vineri, 7 decembrie: Assassin’s Creed (2016)
  • Zilele gaming pub-urilor– Cele mai importante săli de jocuri din București vor organiza evenimente pentru membrii comunității de gaming, prilej pentru aceștia să socializeze și concureze în cadrul unor turnee și competiții dedicate pe 3, 4 și 5 decembrie de la ora 10:00. Cine achiziționează un pachet de 5 ore, are șansa de a pleca acasă cu un bilet la Bucharest Gaming Week. Sălile de jocuri implicate sunt: Nexus Pub (str. Tudor Vladimirescu 45), Aryo (Blvd. Unirii 19, bl. 4B), IDM (Splaiul Independentei 319), Discovery Arena (str. Elena Cuza 42) , Discovery Arena-Socului (str.Chisinau 6-8).
  • Gateway VR Tournament– Timp de o zi, jucătorii pasionați și persoane de toate vârstele au ocazia să experimenteze universul captivant al realității virtuale prin intermediul jocurilor video.  Evenimentul va avea loc miercuri, 5 decembrie, în incinta Fabrica, Str. 11 iunie, nr. 50, între orele 12:00-20:00.
  • Succesul internațional al jocurilor românești– Unele dintre cele mai de succes creații 100% românești își vor spune poveștile realizărilor pe plan internațional prin intermediul reprezentanților studiourilor. Dan Teodorescu de la Metagame va vorbi despre Tap Busters, Nick Berbece de la Those Awesome Guys despre buzz-ul creat în promovarea Move or Die iar Dan Dimitrescu de la KillHouse Games despre cum comunitatea de pe Steam a ajutat la succesul Door Kickers. Discuția va fi moderată de Cătălin Butnariu de la RGDA (Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din Româmia). Panel-ul va avea loc joi, 6 decembrie, la The Institute Cafe, începândcu cu ora 11:00.
  • Workshop de game design cu liceeni– Elevii de liceu vizitează sediul studioului de game development Amber și află de ce este nevoie pentru a face un joc și sunt provocați ca, împreună cu mentorii Amber, să gândească premisele unui joc video.
  • Party: Pearls of Game Music– Goethe-Institut organizează o petrecere de game music, vineri, începând cu ora 22:00. Petrecerea îi va avea în centru pe Patric Catani, care va prezenta ultimele soundtrack-uri pentru jocurile BattleBlock Theater şi Pit People și pe Minus (Daniel Stanciu) care se va folosi în mix-ul său de Gameboy / Nanoloop, Digitone și de sintetizatorul Volca de la Korg.

Evenimentul central de la Romexpo, din perioada 8-9 decembrie, va aduce turnee mari de gaming precum Finala Bucharest Gaming Week CS:GO Invitational by ESL, CS:GO South European Championship, Finala Ligii Naționale de PUBG Sezonul 2 și FIFA 19. Bucharest Gaming Week Invitational by ESL pune la bătaie premii în valoare totală de 50.000 Euro și aduce în arenă unele dintre cele mai bune echipe internaționale de CS:GO. 

O premieră pentru această ediție este turneul de FIFA 19, organizat de Federația Română de Fotbal, în urma căruia cei mai buni 4 jucători vor fi și primii membrii ai echipei naționale de FIFA.

Tot în cadrul evenimentului principal va exista și o zonă dedicată creatorilor de conținut, unde comunitatea de gaming va putea să interacționeze cu youtuberi cunoscuți precum Ovidiu “Ovvy” Pătrașcu, Andrei “zZaNdrei” Zimbilschi, EpicShorty, Boddy, Lectură de la A la Z, Bercea, Gannicus96 și TheLink. Alături de ei vor fi invitați numeroși alți vloggeri de gaming care vor fi prezenți în cadrul standurilor partenerilor.

Evenimentul central de la Romexpo reunește parteneri și expozanți precum  Orange, Huawei, George by BCR, TP-Link, Sprite, PC Coolers, PC Garage, Logitech, Acer, Trust Gaming, Nvidia și Omen by HP. La fiecare dintre standurile partenerilor, participanții vor putea să se bucure de o multitudine de activități printre care se numără competiții și sesiuni de free to play care se concentrează pe jocuri precum Counter Strike: Global Offensive, Clash Royale, League of Legends, Hearthstone, FIFA 19, PlayerUnknowns Battleground, Fortnite, Minecraft, Gran Turismo, Battlefield V, Beat Saber, Clash Royale, NBA, Overwatch, Guitar Hero și multe altele.

Biletele pentru Bucharest Gaming Week au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate de pe site-urile www.arcub.ro, www.bilet.ro, www.entertix.ro și www.myticket.ro, din magazinele-partenere sau de la casa de bilete ARCUB, din str. Lipscani, nr. 84-90.

Biletele care asigură accesul pentru o singură zi sunt disponibile la prețul de 35 lei, iar abonamentele valabile pentru ambele zile pot fi procurate la prețul de 55 lei.

Bucharest Gaming Week este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB, în parteneriat cu Gaming Week.

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>