May

24

Mai e o zi până la ”Old Blacks, Rock & More”!

“Arenele Romane, bine aţi venit la Subcarpați! Bucureşti, sari cu noi!” va răsuna, pe 25 mai 2018, la prima ediție a festivalului ”Old Blacks, Rock & More”. Bean MC şi flăcăii lui vor încinge petrecerea sub cerul liber cu sound-ul lor aparte, prin care au reușit să aducă într-un mod atât de inedit horele și doinele românești tradiționale din underground în mainstream.

Cu siguranță, Iris este unul dintre motivele principale pentru care merită să-ți faci program cu prietenii cu care pe vremuri ascultai hituri ca ”Să nu crezi nimic”, ”Floare de Iris”, ”Baby” sau ”Somn bizar”. Aflați într-un amplu turneu de promovare, Cristi Minculescu, Valter Popa și Boro le dau fanilor întâlnire pe 25 mai la ”Old Blacks, Rock & More” Festival, cu promisiunea unei seri de neuitat.

Şi Trooper este mai tot timpul pe drumuri. Dar, între cântările de la Brașov, Oradea, Vama Veche sau Costinești, ‘Coiotu’ şi gaşca se opresc în Bucureşti şi ne promit un heavy-show în stilul lor caracteristic. Şi, se pare, pregătesc intens un nou album. Zvonurile spun că materialul este unul conceptual, o urmare a discului lansat în 2009, iar o primă mostră va răsuna chiar pe scena Old Blacks!

Biletele pentru Old Blacks, Rock & More” se găsesc pe http://bit.ly/oldblacks.

Vița de Vie, cea mai iubită trupă de alternativ de la noi, va cânta hituri ale căror versuri ne-au cucerit definitiv cu multă vreme în urmă și care rămân în continuare la loc de cinste în preferințele muzicale ale adevăraților rockeri, de ieri și de azi.

Special pentru evenimentul din 25 mai, băieții de la Iedera și-au scos tricourile cu Superman de la naftalină şi se pregătesc de zor alături de trupa Zero pentru o revenire de zile mari. Cântarea de la Festivalul Old Blacks va include variante refăcute ale pieselor lansate în anii 2000, dar şi noutăţi de pe viitorul album al trupei, care se va lansa în doar câteva luni.

Prima ediție #oldblacks pentru noi, prima cântare importantă pentru #newcomers

Încă de la prima ediție, ”Old Blacks, Rock & More” și-a propus să fie și o rampă de lansare pentru trupe noi, debutante, dar care conving prin talent și profesionalism. Astfel, la finalul campaniei inițiate de organizatorii festivalului, din zecile de demo-uri primite, juriul a decis că cele trei trupe care și-au câștigat statutul de Opening Act sunt Gramofone, Kunnstra și White Ash. Cu ele ne vom întâlni în deschiderea festivalului, începând cu ora 18:00.

Gramofone este o trupă fresh, de indie-rock, cu influențe synt și funk. Deși la început de drum, bucureștenii au fost prezenți în 2017 la evenimente importante, precum Bucharest Greensounds Festival, BikeFest sau Femei pe Mătăsari.

Kunnstra, o trupă de hard-rock cu influențe metal și post-modern blues, vine tot din București. A avut deja concerte prin cluburile din Capitală și pregătește un LP și o primă cântare acustică.

White Ash abordează un alternative rock cu influențe din anii ’70. A cântat în deschidere la OCS, Luna Amară și Z.O.B dar și alături de alte trupe mai mult sau mai puțin consacrate din peisajul muzical românesc.

”Old Blacks, Rock & More” este un maraton live, de peste 7 ore, în aer liber, care aduce pe aceeași scenă trupe din toate genurile muzicale, pe gustul celor care vor să retrăiască momente de nostalgie alături de idolii adolescenței lor, precum Iris sau Vița de Vie. Dar, în aceeași măsură, evenimentul își deschide porțile cu generozitate și pentru trupe care au dărâmat orice idei preconcepute despre muzică, așa cum este Subcarpați.

Evenimentul este organizat de Sprint Media Group și comunicat de HTag PR. Biletele costă 65 lei și se găsesc pe iabilet.roblt.ro, eventim.ro şi bilete.ro. La intrare, în ziua concertului, prețul va fi de 99 lei.

Posted in comunicat de presa, eu si eu, Internet | Leave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>