Cea de-a 14-a ediție a celui mai mare program de stagii din România – Stagii pe Bune, va oferi peste 1000 de oportunități de stagii pe durata verii pentru studenții din domeniul IT&C.
Tinerii care vor să acumuleze experiență profesională sunt invitați să aplice în perioada 19 februarie – 21 mai pe platforma www.stagiipebune.ro pentru una dintre pozițiile disponibile. În plus, aceștia sunt invitați să participe în zilele de 2 și 3 martie la evenimentele de prezentare ale stagiilor, atât în București, cât și în Iași, unde vor avea ocazia să interacționeze cu cele mai apreciate companii IT&C din România.
Stagii pe Bune 2018
Stagii pe Bune 2018
Ce oferă Stagii pe Bune?
În ultimii 14 ani, Stagii pe Bune s-a implicat activ în plasarea studenților din cele mai importante centre educaționale IT&C din țară în stagii de practică desfășurate pe durata verii.
Alături de partenerul nostru tradițional Bitdefender și peste 100 de companii, precum Ubisoft, Amazon, Adobe etc., programul a propulsat de-a lungul anilor peste 8000 de studenți din cei 20000 înscriși în companii de renume. Mulți dintre aplicanți au ales să continue colaborarea și după terminarea stagiaturii, devenind membri valoroși ai echipelor. O mare parte dintre stagiarii de acum 5 ani sunt actuali mentori pentru generația de astăzi.
Stagii pe Bune le oferă studenților posibilitatea de a-și pune în aplicare cunoștințele teoretice acumulate în facultate și de a dobândi cunoștințe tehnice, învățând să lucreze în echipă și îmbunătățindu-și abilitățile de comunicare, într-un mediu de lucru profesionist.
Sunt așteptate numeroase companii de renume pentru a recruta tineri de succes care sunt gata să răspundă oricăror provocări profesionale și care se implică activ în dezvoltarea propriei cariere. Dintre companiile care și-au anunțat deja prezența în acest an menționăm Bitdefender, Amiq, Adobe, Fitbit, Microsoft, Thales. Companiile participante au ocazia să cunoască tineri talentați, care pot deveni angajații acestora după finalizarea studiilor.
Înscrieri la Stagii pe Bune:
Pentru a facilita dialogul deschis și interacțiunea dintre tineri și reprezentanții companiilor, pe data de 2 și 3 martie vor avea loc două evenimente care vor aduce în fața studenților companii de top din domeniu.
În cadrul evenimentelor vor avea loc prezentări tehnice și discuiții cu profesioniști, iar studenții prezenți vor avea ocazia să vadă cum arată o carieră în diferite companii și să aleagă pozițiile potrivite pentru ei, în deplină cunoștință de cauză.
Data limită pentru adăugarea ofertelor de stagiatură pe stagiipebune.ro este 7 mai 2018, iar pe data de 21 mai 2018 se încheie perioada de înscriere a studenților.
Link-uri sociale Stagii pe Bune:
Website: https://stagiipebune.ro
Facebook page: https://www.facebook.com/stagiipebune
Blog: https://junio.ro/blog/category/stagii-pe-bune/