Dec

23

Oferă cadouri inedite celor dragi. Sărbătorește si economisește smart cu TP-Link

București, 23 decembrie 2022 – Crăciunul este una dintre cele mai îndrăgite sărbători din an și, peste tot în lume, este asociat cu foarte multe semnificații și tradiții speciale. De la timpul petrecut cu familia și mesele festive, până la împodobitul bradului și luminițele specifice sărbătorii, toate sunt obiceiuri care fac această perioadă să fie una foarte populară. Iar pentru a ne bucura pe deplin de toate acestea, cea mai importantă este prezența celor dragi, alături de care putem trăi bucuria de a primi și de a dărui mici surprize. Cu această ocazie, TP-Link a pregătit pentru perioada de sărbători o listă cu produse potrivite fie pentru utilizare proprie, fie pentru a fi oferite drept cadouri pentru pasionații de tehnologie din familia ta.

Anul acesta, utilizatorii se pot bucura de echipamente performante, compatibile cu cele mai noi standarde de conectivitate, sau gadget-uri smart cu funcții speciale care să aducă spiritul sărbătorilor puțin mai aproape, ambele fiind un cadou perfect pentru cei care vor să se bucure de mai multă eficiență pentru rețeaua de acasă, dar și de produse elegante, care se potrivesc în orice decor.

TPL_Christmas_800px-03

Sărbători smart cu dispozitivele din gama TP-Link Tapo

Pentru că împodobitul bradului și decoratul casei sunt tradiții atât de importante de Crăciun, TP-Link le oferă tuturor un plus de magie în acest sezon, cu produse inteligente pentru iluminare, din gama TP-Link Tapo. Astfel, o alternativă excelentă și mult mai eficientă din punct de vedere economic a luminițelor tradiționale de Crăciun vine sub forma benzilor LED inteligente din gama Tapo.

Tapo L900-5 este un astfel de produs, care poate reda o gamă de 16 milioane de culori, efecte de lumini și poate fi chiar sincronizată cu sunetul care se aude în cameră, astfel încât să transforme atmosfera într-una ideală de Crăciun. Tapo L920-5 este o soluție asemănătoare care oferă și ea diverse zone de culoare, pentru efecte spectaculoase, și efecte de lumini prin intermediul aplicației Tapo. Tot din categoria benzilor LED face parte și Tapo L930-5, cu LED-uri albe, care pot fi folosite și ca o sursă obișnuită de lumină, fiind foarte utilă în orice zonă a locuinței și în orice perioadă a anului, pentru tipuri variate de activități.

TPL_Christmas_800px-27

Toate cele 3 modele vin cu o instalare ușoară și multiple funcții pentru o aplicare practică mai largă, precum Modul Away, care face benzile să se aprindă la intervale aleatorii atunci când utilizatorii sunt plecați de acasă, simulând că cineva se află în locuință, control vocal prin Amazon Alexa sau Google Assistant și programare & timer pentru o utilizare automatizată.

Pentru cei care își doresc și mai multe opțiuni de personalizare pentru cei dragi, TP-Link oferă în gama TP-Link Tapo becuri LED Wi-Fi Smart, precum Tapo L630, ușor de montat, care reproduc 16 milioane de culori și vin cu temperatură ajustabilă între 2200K și 6500K, în funcție de nevoi și preferințe. Acestea pot fi pornite sau oprite de oriunde și oricând printr-o simplă apăsare în aplicația TP-Link Tapo. O alternativă singulară este becul inteligent Tapo L530E, care este echivalent cu un bec de 60W, dar care este multicolor, creând o atmosferă potrivită pentru sezonul sărbătorilor. Acesta beneficiază de control vocal și control de la distanță, iar pentru mai multă personalizare, intensitatea lui poate fi presetată în funcție de nevoi.

TPL_Christmas_800px-08

Printre alternativele disponibile pentru cadouri creative și inspirate se mai află și becurile Wi-Fi Smart cu lumină caldă și intensitate reglabilă Tapo L510E și Tapo L610.  Toate aceste produse reprezintă și o soluție mult mai eficientă din punct de vedere energetic, consumul fiind mult mai redus prin comparație cu alte soluții de iluminare tradițională, oferindu-le astfel utilizatorilor costuri reduse în contextul prețurilor crescute la energie din această perioadă.

Soluție smart pentru economisirea energiei electrice

Iar pentru utilizatorii care își doresc și mai mult control sau monitorizare asupra consumului de energie, TP-Link recomandă prizele inteligente Tapo P110 și Tapo P115, adiții perfecte într-o casă smart, în special în perioada sărbătorilor, când consumul de electricitate este crescut.

Recomandări de cadouri pentru pasionații de tehnologie

Pe lângă spiritul sărbătorilor, pregătirile festive și toate momentele plăcute petrecute alături de familie și prieteni, Crăciunul este și momentul perfect din an pentru a oferi cadouri.

Pentru cei care fie au deja produse TP-Link Tapo acasă, precum benzile LED, sau cei care sunt în căutarea unor soluții pentru Smart Home, alte produse din gama Tapo pot fi cadouri perfecte.

Cele mai noi camere de supraveghere TP-Link, Tapo C225 (Pan/Tilt), Tapo C400S2 (cu acumulatori) si Tapo C420S2 (cu acumulatori) sunt gadget-uri perfecte atât pentru siguranța locuinței, atunci când sunteți plecați de acasă, cât și pentru cei care vor să-și transforme casa într-una smart.

Alături de cele menționate anterior, si cu ajutorul camerele de supraveghere Tapo C320WS și Tapo C210 cu înregistrare 2K, sistem de detectare a mișcării și posibilitatea de a comunica cu cei din fața camerei prin microfonul și difuzorul integrate, direct din aplicația Tapo, casa voastră va fi mereu în siguranță. Mai mult, acestea dispun și de alarmă sonoră și luminoasă pentru a-i îndepărta pe musafirii nepoftiți.

TP-Link mai propune si 2 gadget-uri mici, dar utile, întrerupătoarele smart Tapo S210 si Tapo S220, care dispun de control de la distanță, control vocal și funcții de programare pentru gestionare automatizată. Desigur, pentru a putea gestiona toate soluțiile Tapo mai ușor, este necesară utilizarea unui Hub Smart cu difuzor Tapo H100, care păstrează dispozitivele mereu conectate, prin rețeaua Wi-Fi. De asemenea, prin intermediul acestuia, dispozitivele conectate vor folosi mai puțină energie, prin Protocolul Wireless Low-Power, având posibilitatea să gestioneze până la 64 de dispozitive inteligente din gama Tapo.

Routere Wi-Fi 6 pentru conexiuni mai stabile

În perioada în care vrem să fim mai aproape de familie și prieteni, atunci când nu putem să-i avem alături fizic, conexiunea la Internet este un element esențial, iar calitatea acesteia este extrem de importantă pentru experiențe fluide.

Astfel, un router TP-Link cu cel mai nou standard Wi-Fi 6 poate fi alegerea perfectă pentru îmbunătățirea conexiunii. Modele precum Archer AX53Archer AX23 și Archer AX90 sunt 3 dintre opțiunile pe care TP-Link le recomandă. Toate cele 3 routere vin cu tehnologie OFDMA, care crește capacitatea de 4 ori pentru a permite transmisii simultane către mai multe dispozitive. Latența redusă este un element-cheie care permite experiențe mai fluide, fie că este vorba despre gaming, conținut video sau conferințe online alături de cei dragi. Pentru activități și mai solicitante, routerele beneficiază și de porturi Gigabit, care oferă conexiuni stabile, de mare viteză, prin fir.

Două alternative excelente și mai accesibile, foarte potrivite pentru a fi oferite drept cadou, sunt routerele Archer C64 și Archer C80, care dispun de standardul Wi-Fi 5 și de acoperire îmbunătățită cu ajutorul tehnologiei Beamforming, care oferă conexiuni wireless eficiente. Tehnologia MU-MIMO este de asemenea prezentă pe aceste modele, ajutând dispozitivele să ajungă la o performanță optimă pentru a face comunicarea mai eficientă, iar funcția Smart Connect, disponibilă pe ambele modele, direcționează dispozitivele conectate în rețea către banda mai puțin aglomerată, astfel încât să nu existe blocaje sau lag.

Acoperire extinsă cu sisteme Mesh performante

Sistemele mesh pot fi un cadou excepțional pentru cei care doresc acoperire extinsă pentru rețeaua de acasă. Modele precum Deco X80-5GDeco X50Deco Voice X20 sau Deco M4 utilizează un sistem de unități pentru a obține o acoperire Wi-Fi fără întreruperi pe suprafețe extinse, eliminând zonele cu semnal slab pentru totdeauna. Cu acoperiri între 140 mp și 600 mp, în funcție de model și de numărul de unități, sistemele mesh vin cu o serie de tehnologii care îmbunătățesc experiența de utilizare.

Prin tehnologia avansată Deco Mesh unitățile colaborează pentru a forma o rețea unificată, cu același nume, iar acest lucru înseamnă că dispozitivele comută automat între unități în timp ce utilizatorii se deplasează prin locuință, oferind astfel cele mai rapide viteze.

Diferite modele beneficiază și de diferite avantaje unice, precum modelul Deco X50, care dispune de tehnologia AI-Driven Mesh, care învață mediul de operare al rețelei pentru a oferi o rețea Wi-Fi unică pentru fiecare locuință, sau modelul Deco Voice X20, care vine cu asistentul vocal Amazon Alexa integrat, oferind astfel control vocal. De asemenea, toate cele 4 modele beneficiază de avantaje precum securitate prin TP-Link HomeShield, care oferă protecție pentru dispozitivele IoT, Control Parental și rapoarte detaliate privind securitatea rețelei.

Accesorii utile pentru conexiuni stabile, de Crăciun

De Crăciun, TP-Link recomandă și o serie de accesorii care pot fi cadouri perfecte pentru cei care au nevoie de extindere suplimentară a rețelei. Dacă acoperirea routerului nu este suficientă, range extenderele RE705X și RE300 sunt perfecte pentru a obține o suprafață mai mare de acoperire și conexiune Dual Band, eliminând astfel zonele fără semnal Wi-Fi. Switch-ul Desktop cu 8 porturi TL-SG108 este și el un dispozitiv perfect pentru cei care vor să extindă rețeaua Gigabit cu mai multe porturi, la care să conecteze multiple dispozitive direct pe fir. Switch-ul poate fi dăruit în special persoanelor care au afaceri mici și au nevoie de o modalitate ușoară pentru a crește viteza serverului de rețea și a conexiunilor principale.

Nu în ultimul rând, adaptorul USB 3.0 UE306 este un dispozitiv pliabil și portabil, ideal pentru laptop. Acesta oferă o soluție rapidă USB 3.0 și Gigabit, pentru a asigura viteze mari de transfer, și este compatibil și cu Nintendo Switch. Iar cu adaptorul SuperSpeed de la USB-C 3.0 la USB-A TP-Link UC400 poți să adaugi mai ușor un port USB-A 3.0 dispozitivelor tale, având compatibilitate universală.

Despre TP-Link

Fondat în 1996, TP-Link este furnizor global de dispozitive și accesorii de rețea. Conform companiei de analiză a pieței IDC*, TP-Link este liderul pieței de echipamente WLAN, cu distribuție în peste 170 de țări și sute de milioane de clienți în întreaga lume. Cu un portofoliu extins de dispozitive și soluții stabile, performante și accesibile în domeniul rețelisticii și o experiență dovedită, compania își continuă evoluția cu echipamente adaptate stilului de viață conectat, care să răspundă cerințelor viitoare.

*Potrivit raportului IDC Worldwide Quarterly WLAN Tracker, Q2, 2022

Pentru mai multe informații despre TP-Link, vizitează www.tp-link.com/ro sau urmărește-ne pe:

Posted in comunicat de presa | Leave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>