Apr

27

Lucrările la Complexul de Servicii de Integrare Socio-Profesională au intrat în linie dreapta cu voluntari Habitat for Humanity din SUA

La mijlocul anului trecut, Asociația Phoenix-Speranța a obținut o finanțare de 1.093.193 euro din partea VELUX FOUNDATIONS Danemarca pentru a înființa un Complex de Servicii de integrare socio-profesională pentru persoane vulnerabile la Mediaș. Partenerii proiectului sunt Primăria Mediaș prin Direcția de Asistență Socială și Habitat for Humanity România, organizație cu misiunea de a eradica locuirea sărăcăcioasă. Proiectul este implementat pe durata a 30 de luni, începând cu aprilie 2016 și până în septembrie 2018 și are ca obiectiv principal crearea de șanse pentru o viață normală, independent, pentru tineri de până la 25 de ani, expuși excluziunii din cauza vulnerabilității create de lipsa școlarizării, sărăcie extremă, etnie, dizabilitate sau familie monoparentală.
Complex de servicii
Complex de servicii
Lucrări în linie dreapta cu voluntari din SUA

După obținerea tuturor autorizațiilor si avizelor legale, în luna Februarie au început efectiv lucrările la cele două construcții. Astfel, clădirea destinată serviciului de evaluare și structurii de economie socială a străbătut faza de demolări, decopertări, recompartimentări, fundație și planșeu pentru etaj nou.

În perioada imediat următoarele, prin intermediul organizației partenere Habitat For Humanity, pe șantierele celor două construcții vor fi activi voluntari din SUA. Aceștia vor sosi la Mediaș în grupuri, în mai multe etape de-a lungul realizării construcțiilor. În afară de munca efectivă în cadrul șantierelor, voluntarii internaționali vor participa la diferite activități de cunoaștere a orașului și împrejurimilor.

O parte din beneficiarii proiectului vor fi implicați și ei în faza de construcție

În ceea ce privește activitatea cu beneficiarii direcți ai proiectului, o parte din aceștia vor lua parte efectiv la lucrările de pe șantiere, alături de voluntarii străini, fapt căruia i se acordă un important rol educativ. Asociația Phoenix Speranța în strânsă colaborare cu Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Mediaș au realizat o baza de date cu 217 tineri vulnerabili, potențiali beneficiari ai proiectului. Din aceștia, 171 de persoane au putut fi identificate și contactate și au fost evaluate din punct de vedere social, cognitiv, al abilităților și a disponibilității pentru muncă în perioada septembrie 2017 – martie 2018. Din cauza unor factori precum gradul limitat de independență personală sau nepotrivire cu obiectivele proiectului, 47 persoane au fost scoase din lista potențialilor beneficiari. Astfel, în funcție de evoluția fiecăreia din cele 124 de persoane vulnerabile, 15 vor fi angajate în structura de economie socială începând cu ianuarie 2018, o dată cu începerea activităților de producție, 10 vor fi angajate pe piața liberă a muncii, în intervalul septembrie 2017- septembrie 2018 (în funcție de de dezvoltarea profesională dobândită și de locurile de muncă disponibile la nivel local) iar între 20 și 30 de persoane care un loc de muncă precum și independența financiară pe parcursul implementării activităților din proiect vor fi selectate pentru mutare în locuințe în intervalul septembrie 2017- decembrie 2017.

“Administrația locală caută în permanență soluții pentru persoanele vulnerabile din orașul Mediaș și nu pot decât să felicit echipa din spatele acestui proiect pentru stadiul în care a ajuns cu acesta și să-i asigur de sprijinul nostru în derularea și finalizarea acestuia” – Gheorghe Roman – Primarul Municipiului Mediaș

“Suntem bucuroși de stadiul proiectului, de prezența și implicarea voluntarilor străini și a comunității locale și credem că acest proiect va aduce un aport semnificativ dezvoltării serviciilor sociale la nivel local, servind ca un bun exemplu și celorlalte județe din țară” – Maria Stănescu – manager proiect și președinte Asociația Phoenix Speranța

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>